"iubirile mele"

Zile trecute am primit o replica de genul:"Debaraseaza-te de tot si fă macar 1 ora ceea iubesti cel mai mult".Recunosc ca am reflectat timp de cateva zile,pentru a-mi putea da singura un raspuns sincer.Ce iubesc cel mai mult?????Intrebare,la care raspunsul poate fii alcatuit dintr-un sg cuvant sau din mai multe fraze.Depinde de fiecare persoana,de stare,de personalitate.Raspunsul meu suna cam asa:imi iubesc familia(din care deja face parte si iubitul meu),iubesc buburuzele,copii,marea,sa gatesc,sa ma dau cu rolele,sa pierd timpul,sa ascult Holograf,sa socializez,sa ajut oamenii,cei doi catelusi,curatenia,competitia,misterul si lista se poate intinde pe foarte multe pagini...insa ma opresc aici si cosnstientizez ca iubesc multe lucruri,in special marunte si aparent nesemnificative pt altii....poate ca o sa fiu considerata "nebuna" ca urasc shoopingul(mai ales in mall) si sa imi schimb des telefonul sau laptopul,ca nu sunt dependenta de telefoane,haine,pantofi cu toc,gablonturi,ceasuri,cluburi etc,etc,etc..........oare sunt eu prea normala,sau sunt altii prea fitzosi?

inocenta...

Nu am mai tinut de mult timp in brate un bebelus.Asta pana nu de curand,cand in vacanta de Pasti mi-am cunoscut nepotelul de numai 2 luni:Alin.Nu cred ca pot descrie ce sentimente ma incercau in momentul in care il tineam in brate si cum simteam legatura ce se creea intre mine si omuletul asta,pe masura ce trecea mai mult timp de cand il aveam in brate.Daca la inceput plangea,si puteam sa ii cant sau sa ii spun eu si povestea caprioarei ca nu se oprea din plans,cu cat petrecea mai mult timp in bratele mele,il simteam mult mai "lipit" de sufletul meu si chiar ma asculta cand ii vorbeam si nu mai plangea....devenisem "prieteni" si se simtea in siguranta in bratele mele,ba chiar ajunsese sa imi adoarma in brate.Pot spune ca deja ma simteam legata de el dupa numai cateva zile petrecute impreuna si reactionam la cel mai mic tipat al lui:saream din pat si mergem la patutul lui atunci cand plangea,il plimbam sa adoarma,ii vorbeam ca unui om mare si aveam impresia ca ma asculta,il faceam sa rada.Chiar am simtit ca eu m-am inteles de minune cu omuletul asta care nu aveam mai mult de 5 kg sau mai mult de 2 luni.Insa poate ca dincolo de barierele de comunicare care au intervenit intre noi(eu nu intelegeam limba lui,iar el se incapatana sa vorbeasca fara sa foloseasca si subtitrarea)cred ca sufletele noastre au reusit sa comunice in esenta lor.

trist....

http://www.youtube.com/watch?v=IZbN_nmxAGk


Frumoasa melodie,trist mesaj........oare poti traii cu asemenea remuscari????

emotii...

http://www.youtube.com/watch?v=9ILbw_0O14s

Mi se intampla de foarte multe ori,ca ascultand o anumita piesa sa retraiesc emotii si sentimente care m-au "marcat" intr-o anumita perioada.Si cand spun "retraiesc" nu exagerez cu nimic, pentru ca imi amintesc exact cand,unde,cu cine(daca este cazul) si de ce ascultam piesa respectiva,si chiar ma trec fiori prin tot corpul cand "reascult" anumite piese.Cea pe care am atasat-o mai sus,o ascultam pe repeat cu aproape 1 an de zile in urma,cand stateam singura in camera mea de camin.Doar foarte putine persoane stiu de aceea perioada gri din viata mea,pentru ca nu sunt genul de om care sa isi afiseze suferinta pe toate drumurile.Imi place sa afizez o atitudine agresiva(asa am fost catalogata de un prieten apropiat),"miserupista" de genul "I dont't give a fuck" si daca nu ma cunosti suficient de bine chiar iti par genul de om rece,uneori indiferent.Dar dincolo de masca pe care incerc sa o afisez atunci cand nu trec prin perioade tocmai ok,se afla o persoana sensibila.Imi ascund suferinta in spatele unui zambet care reuseste sa primeasca adesea complimente.Probabil nu suport sa par slaba din punct de vedere emotional si tocmai de aceea afisez o atitudine rece si agresiva.Insa cand reusesti sa ma cunosti,descoperi si coarda mea sensibila,poate prea sensibila uneori...Nu ma atasez repede de persoane,insa atunci cand o fac,o fac....si daca ma dezamagesc,ma ranesc si sufar,in tacere uneori.Revenind la melodia de mai sus,chiar daca ranile din trecut s-au vindecat complet,ba chiar au fost inlocuite de mii si mii de momente de fericire,atunci cand o aud,reuseste sa imi induca o stare de tristete,reamintindu-mi,involuntar de perioada gri,care este azi deja istorie.Insa azi,nu imi mai stoarce nici macar o lacrima,pentru ca nu mai am nici un motiv sa plang.Am mii si mii de motive sa zambesc.Si asta fac,zambesc in fiecare zii,dimineata cand ma trezesc,cand IL privesc.So,tot raul a fost spre bine.

Copii,copii....e plina lumea de minuni..!

Iubesc copii....grasi sau slabi..inalti sau scunzi...blonzi,bruneti sau sateni...cuminti sau neastamparati...cunoscuti sau necunoscuti...ma fascineaza in special copii de varsta foarte frageda.[PARANTEZA(citez un bun prieten,care in momentul in care a vazut bebelusi,a afirmat :"ȚINEȚI-O PE DANA",in conditiile in care ne aflam intr-o excursie cu un grup de prieteni si eu ramaneam mereu in urma grupului pentru ca intalneam copilasi cu care ma prindeam in joaca)Am inchis paranteza].:)) Ador privirile alea pline de mii de neintelesuri,zambetul ala strengaresc pe care il afiseaza uneori,ochisorii aceea care iti spun multe si totusi nu iti spun nimic.Imi place sa privesc ore intregi chipurile alea mici si dragalase,care printr-o singura privire,mimica,zambet sau strambatura doresc sa iti transmita diferite stari,insa cum nu o pot face inca prin cuvinte(ma refer la bebelusi) apeleaza la aceste mijloace mai "primitive" ale dezvoltarii noastre umane.Imi place sa ma cobor la nivelul lor,sa ma comport ca un copil atunci cand sunt inconjurata de copii,imi place sa pot vedea dincolo de un zambet,sa imi pot explica oare de ce copilul acela imi zambeste?mi se pare o chestie foarte delicata si foarte importanta sa intelegi o fiinta care nu se poate exprima in cuvinte.Doua lucruri ne sunt oarecum clare,plansul si rasul.Consideram ca plange cand simte un anumit disconfort(de orice natura:fiziologica,somatica.psihologica)si ca ne va zambi atunci cand disconfortul nu exista.Insa de unde stim ca atunci cand plange,ii este intotdeauna foame?poate plange pentru ca ii este frig,frica sau il doare ceva?Cum putem sa ne comportam cand avem in fata noastra un ghemotoc care vorbeste parca intr-o limba stiuta numai de el?Mi se pare un lucru minunat sa putem intelege minicreaturile cu care am fost binecuvantati.Si cred ca ar trebui sa nu ne rezumam la a indeplini cerintele vitale copiilor(hranit,ingrijit,spalat)ci sa acordam o importanta mare intelegerii acestora,sau macar sa ne straduim.

sunt justă...uite,Ms/Mrs Anomin

"Anonim spunea...
"hei da nu`i corect...poate copii nu vor sa apara pe blog :)))....cel putin fi justa si pune cel putin o poza si cu tine bebica....""

Ca raspuns la acest comentariu am postat 2 poze cu mine "bebica"si nu prea...nu sunt foarte clare,pentru ca pe vremea mea nu erau mijloace digitale de fotografiat....so:enjoy Ms/Mrs Anomin...si te provoc sa atasezi si tu o poza,doua cu tine bebica ..;)

Copiii...!!!

oare...???

Aud in ultimul timp tot mai des expresii de genul:"nu stiu ce e cu tine,te-ai schimbat"..."nu mai esti ca inainte"..."parca nu mai zambesti ca inainte"..."nu mai iesi ca inainte"...."te-a schimbat,te-ai indepartat,te-ai racit"...bla,bla,bla....Tind sa transmit celor care imi servesc asemenea afirmatii ieftine:NU M-ATI CUNOSCUT NICIODATA!!!....sunt aceeasi,insa sunt foarte putine persoane care simt acest lucru,iar acelea sunt persoanele care m-au cunoscut pe mine in esenta mea,care au vazut si dincolo de zambetul meu sau de lacrimile de pe fata mea(dupa situatie)...care stiu ce gandesc fara sa le spun prea multe cuvinte,doar o privire si cateva gesturi si "ma citesc" imediat...nu cred ca oameni se schimba cu adevarat,teoretic nu prea ar avea cum,avand in vedere caracterul mostenit(insa putem sa ne construim personalitatea),cred mai degraba ca ne schimbam modul in care ne reprezentam lumea,relatiile,principiile,aspiratiile si care se pot schimba odata cu varsta,anturajul social care ne influenteaza,procesele de dezvoltare prin care trecem....asa ca eu pot sa afirm  cu tarie ca nu m-am schimbat...sunt aceeasi persoana,iar cei care sa incapataneaza sa ma contrazica pot spune ca sunt intradevar "orbi".....Am auzit de foarte multe ori urmatoarea afirmatie:"ce te-a schimbat B,inainte nu erai asa...de cand esti cu B esti altfel..."....hello people....wake up....nu cred ca v-am cerut parerea......>:P>:P>:P.....E adevarat ca de la o varsta visezi sa fii iubita,sa iti doresti mai mult...sa te asezi la casa ta...si atunci asa zisii prietenii incep sa faca afirmatii rautacioase.....nu-ti mai doresti sa iesi saptamanal in club,sa raspunzi afirmativ la prima strigare de ieseala..acum sunteti doi...tu si el...si ii indepartezi incet,incet pe cei care iti spun ca relatia te-a schimbat....insa ce uita acesti "binefacatori " sa prezicizeze este faptul ca asa zisa schimbare este pozitiva...insa daca ar fii o secunda mai atenti la mine(in loc sa faca afirmatii gratuite si rautacioase),ar vedea sclipirea din ochii mei,ar vedea si zambetul care acum este mult mai luminos ca inainte,pentru ca acum rad cu inima si cu toata fiinta mea cand vorbesc despre EL.....doar putinii mei prieteni adevarati au observat asta,doar ei au simtit ca sunt aceeasi persoana si prietena pentru ei,pe  care se pot baza oricand.....ceilalti abereaza,incearca sa ma faca sa cred ca realitatea e asa cum mi-o "vand" ei...insa eu sunt fericita in lumea mea,cu persoanele dragi langa mine...si sunt aceeasi fata ca acum 1an sau 2....insa cu alte aspiratii......

Un inceput....

E trist si in acelasi timp amuzant,faptul ca in ziua de azi,daca nu ai blog,nu ai identitate..nu esti in randul lumii,ba mai mult poti fii catalogat ca "inapoiat"...So,dragilor...am intrat in randul lumiiiii...am blogggggg....yupyyy..sper sa pot dormii linistita la noapte(in ultima vreme ma chinuie o insomnie de toata frumusetea)....insa,lasand ironia la o parte,nu aveam nevoie de a ma ridica la anumite standarde impuse de lumea indoctrinata in care traim,ci pur si simplu imi place sa scriu..si mi-as dorii sa impartasesc si altora curiozitatile si gandurile care imi chinuie cerebelul....piperate cu o barfa mica si garnisite cu bucati de sentimentalisme...
C'ya.....